Am rămas singur la birou. Toţi sunt în concediu şi trebuie să mă descurc singur. Nu am mai călcat prin Registrul Comerţului de multă vreme.
Am avut de făcut o rezervare la Biroul Unic pentru o societate nouă. Prilej să mă uit în jur. O scenă tipică de instituţie: funcţionari şi solicitanţi.
Cum stăteam la o coadă (mică, ce-i drept) am observat procedura prin care referentul primea o cerere pentru un extras de registru şi cum în final l-a eliberat.
Am rămas frapat de complexitatea mişcărilor pe care referentul a trebuit să le efectueze pentru a elibera un amărât de certificat.
În primul rând, formularul este foarte complicat şi conţine o grămadă de informaţii personale ale persoanei solicitante: cnp, data, locul nașterii, carte de identitate, serie, număr, unitatea emitentă, data emiterii…
Un noian de informaţii inutile, bun doar să încarce arhivele şi să ofere senzaţia unui stat poliţienesc care ţine morţiş să considere toţi cetăţenii săi drept nişte infractori nedescoperiţi.
Dacă mai cereau şi tensiunea arterială şi numărul de la pantof…
Solicitantul scria greu, privind atent şi frecvent cartea de identitate şi actele firmei. Dar ceea ce părea un început plicticos s-a dovedit ulterior a fi startul unei vesele sarabande funcţionăreşti.
În fine… referentul primeşte cererea, găseşte informaţia solicitată în calculator şi tipăreşte 3 foi.
Acum începe dansul ştampilelor… şi al referentului.
Pe masă locuiau 3 ştampile: una rotundă, o datieră şi o ştampilă mică cu numele şi prenumele referentului. În partea stângă a biroului, stătea nemişcat un monstru de fier cu o manetă de jumătate de metru. Era imprimatorul de timbru sec. La fiecare operaţie de imprimare a timbrului sec se auzea un zgomot înfundat, ca şi cum birocraţia mi-ar fi tras un pumn metalic în faţă. Nu ştiu ce a simţit solicitantul. Eu asta am simţit.
Fiecare pagină trebuia timbrată.
Trei pagini – trei pumni. Clang! Zbang! Zdrang!
Au urmat cele trei ştampile de plastic, aplicate în succesiune rapidă: declic-uri, fâşâituri şi păcăneli.
După pregătirea prin lovituri mecanice a foii extrasului de registru, acesta a fost semnat de referent.
Şi pentru că este nevoie de încă o semnătură (de ce oare?), referentul s-a ridicat de la masă (pentru a patra oară) şi a alergat către biroul şefului de birou unic şi a primit o ştampilă.
Petentul a avut noroc. Dacă şeful era plecat… trebuia să mai aştepte. Dansul se prelungea…
Vai! Dar am uitat să vă spun care au fost cele patru mişcări ale referentului:
Decorul este format dintr-o masă lungă şi două scaune. În spatele scenei, o imprimantă grasă care oftează încontinuu.
- Prima mişcare. Referentul se ridică de la masă pentru a extrage din imprimantă nota de calcul. Imprimanta este la doi metri în spatele referentului, pe o masă de lemn.
Referentul înmânează nota de calcul solicitantului.
După acest moment, petentul coboară două scări până la casierie, stă la coadă, plăteşte taxa şi vine cu două chitanţe. Dacă oferă, din greşeală, chitanţa exemplarul 1, referentul îi solicită exemplarul 2. Trebuie să fii un “insider” ca să ştii ce chitanţă să prezinţi. Altfel, îl obligi pe bietul referent la mişcări parazitare din mâini. Toate acestea costă timp. Show-ul se prelungeşte.
- A doua mişcare. Referentul se ridică de la masă să scoată certificatul de extras de registru din gura imprimantei. Din nou face cale întoarsă către imprimanta aşezată la doi metri în spate, din nou se ridică şi din nou se aşează.
- A treia mişcare. După aplicarea ştampilelor mici, referentul sare şprinţar din scaun şi, din doi paşi eleganţi, apucă de manetă monstrul de fier pe care îl mânuieşte ca un acar expert, pe cale să schimbe macazul de cale ferată.
Aproape gata. Aproape.
- A patra mişcare. Pas alergător scurt către biroul şefului biroului unic (care sunt, de fapt, mai multe încăperi birouri “unice”). Pas alergător înapoi.
În fine, petentul răsuflă uşurat. A primit extrasul de registru, obţinut cu sudoare şi muncă manuală.
Să mai spună cineva că munca de birou nu înseamnă exerciţiu fizic!
Referentul este slab şi aleargă ca o zvârlugă. Mişcările rutinate se desfăşoară cu repeziciune şi precizie… şi graţie, bineînţeles.
Totul s-a desfăşurat şnur. Cinci minute a durat reprezentaţia, dar nu ne-am plictisit. Referentul cunoaşte impecabil coreografia.
Dacă ne-ar fi dat şi scaune şi ne-ar fi tăiat şi bilete la spectacol, ar fi instalat un automat cu floricele de porumb şi o cola rece, poate Registrul ar mai fi încasat şi nişte bani în plus.
Mă simt bine. Linia de asamblare a hârtiilor e populată de furnici muncitoare… dar şi dansatoare.
Fabrica de hârtii funcţionează perfect.
p.s: Am aflat cât costă cele 24 de timbre “seci” achiziţionate de ONRC: 351 milioane lei.
Mai bine cumpărau tobe. Au sunet mai plăcut. Şi sunt mai utile.