Cele patru miscari birocratice

Am rămas singur la birou. Toţi sunt în concediu şi trebuie să mă descurc singur. Nu am mai călcat prin Registrul Comerţului de multă vreme.

Am avut de făcut o rezervare la Biroul Unic pentru o societate nouă. Prilej să mă uit în jur. O scenă tipică de instituţie: funcţionari şi solicitanţi.

Cum stăteam la o coadă (mică, ce-i drept) am observat procedura prin care referentul primea o cerere pentru un extras de registru şi cum în final l-a eliberat.

Am rămas frapat de complexitatea mişcărilor pe care referentul a trebuit să le efectueze pentru a elibera un amărât de certificat.

În primul rând, formularul este foarte complicat şi conţine o grămadă de informaţii personale ale persoanei solicitante: cnp, data, locul nașterii, carte de identitate, serie, număr, unitatea emitentă, data emiterii…

Un noian de informaţii inutile, bun doar să încarce arhivele şi să ofere senzaţia unui stat poliţienesc care ţine morţiş să considere toţi cetăţenii săi drept nişte infractori nedescoperiţi.

Dacă mai cereau şi tensiunea arterială şi numărul de la pantof…

Solicitantul scria greu, privind atent şi frecvent cartea de identitate şi actele firmei. Dar ceea ce părea un început plicticos s-a dovedit ulterior a fi startul unei vesele sarabande funcţionăreşti.

În fine… referentul primeşte cererea, găseşte informaţia solicitată în calculator şi tipăreşte 3 foi.

Acum începe dansul ştampilelor… şi al referentului.

Pe masă locuiau 3 ştampile: una rotundă, o datieră şi o ştampilă mică cu numele şi prenumele referentului. În partea stângă a biroului, stătea nemişcat un monstru de fier cu o manetă de jumătate de metru. Era imprimatorul de timbru sec. La fiecare operaţie de imprimare a timbrului sec se auzea un zgomot înfundat, ca şi cum birocraţia mi-ar fi tras un pumn metalic în faţă. Nu ştiu ce a simţit solicitantul. Eu asta am simţit.

Fiecare pagină trebuia timbrată.

Trei pagini – trei pumni. Clang! Zbang! Zdrang!

Au urmat cele trei ştampile de plastic, aplicate în succesiune rapidă: declic-uri, fâşâituri şi păcăneli.

După pregătirea prin lovituri mecanice a foii extrasului de registru, acesta a fost semnat de referent.

Şi pentru că este nevoie de încă o semnătură (de ce oare?), referentul s-a ridicat de la masă (pentru a patra oară) şi a alergat către biroul şefului de birou unic şi a primit o ştampilă.

Petentul a avut noroc. Dacă şeful era plecat… trebuia să mai aştepte. Dansul se prelungea…

Vai! Dar am uitat să vă spun care au fost cele patru mişcări ale referentului:

Decorul este format dintr-o masă lungă şi două scaune. În spatele scenei, o imprimantă grasă care oftează încontinuu.

- Prima mişcare. Referentul se ridică de la masă pentru a extrage din imprimantă nota de calcul. Imprimanta este la doi metri în spatele referentului, pe o masă de lemn.

Referentul înmânează nota de calcul solicitantului.

După acest moment, petentul coboară două scări până la casierie, stă la coadă, plăteşte taxa şi vine cu două chitanţe. Dacă oferă, din greşeală, chitanţa exemplarul 1, referentul îi solicită exemplarul 2. Trebuie să fii un “insider” ca să ştii ce chitanţă să prezinţi. Altfel, îl obligi pe bietul referent la mişcări parazitare din mâini. Toate acestea costă timp. Show-ul se prelungeşte.

- A doua mişcare. Referentul se ridică de la masă să scoată certificatul de extras de registru din gura imprimantei. Din nou face cale întoarsă către imprimanta aşezată la doi metri în spate, din nou se ridică şi din nou se aşează.

- A treia mişcare. După aplicarea ştampilelor mici, referentul sare şprinţar din scaun şi, din doi paşi eleganţi, apucă de manetă monstrul de fier pe care îl mânuieşte ca un acar expert, pe cale să schimbe macazul de cale ferată.

Aproape gata. Aproape.

- A patra mişcare. Pas alergător scurt către biroul şefului biroului unic (care sunt, de fapt, mai multe încăperi birouri “unice”). Pas alergător înapoi.

În fine, petentul răsuflă uşurat. A primit extrasul de registru, obţinut cu sudoare şi muncă manuală.

Să mai spună cineva că munca de birou nu înseamnă exerciţiu fizic!

Referentul este slab şi aleargă ca o zvârlugă. Mişcările rutinate se desfăşoară cu repeziciune şi precizie… şi graţie, bineînţeles.

Totul s-a desfăşurat şnur. Cinci minute a durat reprezentaţia, dar nu ne-am plictisit. Referentul cunoaşte impecabil coreografia.

Dacă ne-ar fi dat şi scaune şi ne-ar fi tăiat şi bilete la spectacol, ar fi instalat un automat cu floricele de porumb şi o cola rece, poate Registrul ar mai fi încasat şi nişte bani în plus.

Mă simt bine. Linia de asamblare a hârtiilor e populată de furnici muncitoare… dar şi dansatoare.

Fabrica de hârtii funcţionează perfect.

Alberto KURTYAN

p.s: Am aflat cât costă cele 24 de timbre “seci” achiziţionate de ONRC: 351 milioane lei.

Mai bine cumpărau tobe. Au sunet mai plăcut. Şi sunt mai utile.

 

Protocoalele secrete ale Registrului Comertului

Din întâmplare, am aflat o informaţie interesantă.
ONRC a încheiat de-alungul timpului mai multe protocoale de colaborare cu instituţii ale statului pentru “eficientizarea fluxului de informaţii în relaţiile cu instituţiile avizatoare şi cele guvernamentale”.
Informaţia despre existenţa acestor protocoale este furnizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale *[1].
Comunicatul pare să sugereze că există mai mult de 16 protocoale.
Prin intermediul acestor înţelegeri, ONRC diseminează masiv informaţii cu caracter personal ale comercianţilor către terţe entităţi.
Deşi suntem siguri că unele protocoale sunt necesare pentru simplificarea procedurilor de registru, ne-am pus, legitim, întrebarea:

„Ce face Registrul cu datele noastre personale? Cui le oferă? Pe mâinile cui ajung?”
În această situaţie, există o singură soluţie de acces la aceste documente: să facem o cerere de informare conform Legii 544 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Am depus cererea de informare nr. 2/16.06.2010 *[2], şi după câteva zile am primit răspunsul ONRC prin adresa nr. 142887/23.06.2010 *[3].

Concluzia directorului ONRC, Luminiţa Adriana Iacob: “Protocoalele de colaborare… nu reprezintă documente de interes public”.

Un răspuns neaşteptat, nu?

Considerăm că aceste protocoale sunt documente emise în exerciţiul atribuţiilor instituţiilor publice şi reprezintă înţelegeri între organisme ale statului şi ordine profesionale care
afectează drepturile comercianţilor şi ale persoanelor participante în societăţile comerciale.
Protocoalele nu reprezintă informaţii clasificate iar pentru accesul lor nu este nevoie de un certificat ORNISS.

Prin urmare, sunt publice iar interdicţia de acces este nelegală.

Închei cu două întrebări:

Ce are de ascuns Registrul Comerţului?

Ce înţelegeri a făcut ONRC peste capul nostru, dar având ca preţ capul nostru?

(Între timp am obţinut două protocoale de pe net: CECCAR şi Comisia de supraveghere a sistemului de pensii private)

Alberto Kurtyan

[1] http://www.mcsi.ro/Minister/Comunicate-de-presa/MCSI-finanteaza-prin-fonduri-comunitare-implementa

[2] http://www.scribd.com/full/33741842?access_key=key-1xmi8k40nbujydwarwmg
[3] http://www.scribd.com/full/33741670?access_key=key-1a5sbse1noz2ttegd2ux

 

Noul UNBR are legitimitate

Legea avocaturii 51/1995 promovată de UNBR vechi şi adoptată de Parlament a fost de la început beteagă.
Breşele legii au fost exploatate eficient de dl. Bota, preşedintele UNBR nou.
Magistraţii s-au pronunţat în sute şi sute de speţe.

Modificările succesive ale Legii 51, decizia Curţii Constituţionale nu au făcut decât să consolideze statutul instituţional al Noii Uniuni Naţionale a Barourilor din România:
Noul UNBR are legitimitate.
http://www.juridice.ro/86481/magistratii-despre-barourile-paralele.html
De la publicarea acelei minijurisprudente, judecatorii s-au mai pronunta in alte zeci de procese asemanatoare.

Aţi pierdut toate procesele.
Acceptaţi sentinţele şi autoritatea judecătorilor.
Respectaţi deciziile magistraţilor.

Fiecare zi care trece în care sfidaţi legalitatea noii Uniuni a Barourilor (care nu mai e chiar foarte nouă, are deja vreo 7 ani)… este o sfidare la adresa sutelor de sentinţe şi decizii date de magistraţi.

Ministrul justiţiei ne face “paraziţi”, jignind în masă un întreg corp profesional format din peste 2500 de avocaţi.

Avocaţii nu sunt judecători. Ministrul nu este judecător.
Judecătorii sunt judecători şi s-au pronunţat: Avocaţii paraleli sunt avocaţi în sensul Legii 51/1995 şi se supun acesteia.
Ei au aceleaşi drepturi şi prerogative ca avocaţii vechi.

Noi nu avem nevoie de aprobarea Ministrului sau de aprobarea avocaţilor vechi.
Judecătorii s-au pronunţat: suntem avocaţi.

CEDO nu a consfinţit nimic. Nici măcar nu s-a pronunţat pe fond. Dacă ai fi sincer, ai fi de acord cu opinia jud. Dănileţ.
http://cristidanilet.wordpress.com/2008/08/08/331/

De fapt nu mă miră stilul vostru. În cadrul şedinţei v-aţi îndreptat tirul până şi împotriva magistraţilor pe care nu îi consideraţi suficient de merituoşi să devină avocaţi.

Aşa cum spunea Ministrul… se pare că Baroul vechi pierde agenda avocaturii.

Prevăd în viitor înfiinţarea unei “Autorităţi de reglementare a avocaturii” care va organiza admiterea în barou şi va acredita barourile.
Prevăd adoptarea unei “Legi a serviciilor juridice” care va desfiinţa unele profesii inutile şi va unifica profesiile juridice, avocaţii, consilierii, notarii, executorii… practicienii în insolvenţă… etc.

Va exista o reglementare unică.
Gândiţi pentru viitor altfel nu veţi rămâne decât nişte fantome neputincioase ale trecutului.

Trebuie să recunosc că mă uit destul de dispreţuitor la avocaţii vechi care ne contestă.
În marea majoritate, aceştia sunt, fie politicieni – avocaţi suspendaţi nepracticanţi de mulţi ani, fie avocaţi fără clienţi, fie avocaţi din conducerea vechiului UNBR care sunt sudaţi de funcţiile lor şi acţionează din interes egoist.

Fraudele majore la admitere în barourile vechi vor convinge Parlamentul să instituie Autoritatea de reglementare a avocaturii care va organiza admiterea şi va acredita barourile.

Alberto Kurtyan