În Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54 privind unele măsuri împotriva evaziunii fiscale.
Legea 31/1990 s-a modificat. Din 21 iunie 2010, OUG nr. 54/2010, art. XIII, pct. 1, alin. (3) lit. b) instituie necesitatea prezentării la înfiinţarea unei societăţi comerciale sau modificarea sediului unei firme a unui “certificat emis de organul fiscal prevazut la lit. a), care certifică faptul că pentru imobilul cu destinație de sediu social nu a fost inregistrat un alt document ce atesta cedarea dreptului de folosinţă asupra aceluiasi imobil, cu titlu oneros sau gratuit, ori existenta altor contracte prin care s-a cedat dreptul de folosință asupra aceluiasi imobil, dupa caz”.
Aici apar câteva mici probleme:
Administraţiile financiare nu fiscalizează contractele de comodat, adică nu ţin socoteala lor, fiind cu titlu gratuit, şi prin urmare nu pot emite certificate care sa ateste că nu există comodate pentru un anume sediu, o anume adresă. De asemenea, şi în logica formală este aproape imposibil să dovedeşti că un lucru nu există. Nu poţi dovedi o afirmaţie negativă.
Pentru a ocoli acest inconvenient, AFP solicită o „declaraţie pe proprie răspundere”.
Iar avem o problemă. Administratorul actual al unei firme nu are de unde să ştie câte comodate a încheiat fostul/foştii proprietari ai sediului.
Dar Fiscul insistă să dai declaraţie. În acest caz, declarantul se află în situaţia de a da o declaraţie falsa, deoarece Fiscul îl obligă să se pronunţe asupra unor lucruri imposibil de ştiut. Poate ar trebui amintit Fiscului că aceste declaraţii nu au nicio valoare, fiindcă „Nemo ad impossibilia tenetur”.
Pe de altă parte, contractul de comodat, în general, nu se încheie doar în scopul stabilirii unui sediu de societate comercială. Acestea pot fi încheiată pentru diferite alte motive.
Dar Norma conţinută în OUG 54/2010 nu face nicio diferenţă. Solicită toate comodatele precum şi alte „documente ce atestă cedarea dreptului de folosinţă asupra aceluiaşi imobil”. Însă e greu de ştiut câte acte de acest fel au fost vreodată încheiate.
Pentru rezolvarea acestei probleme, 10 consilieri juridici ai Oficiilor Registrului Comerţului din teritoriu au fost convocaţi în Bucureşti pentru dezbaterea impactului noilor norme asupra procedurilor de Registru (bârfă pentru care băgăm mâna în foc).
Soluţia oferită de ONRC (direcţia de metodologie) este inedită prin inovaţia juridică propusă :
Avand in vedere ca aceste contracte de comodat nu se fiscalizează, responsabilii au recomandat tuturor birourilor de asistenţa să solicite de la comercianţi CONTRACTE DE ÎNCHIRIERE ÎN ZERO.
S-au gândit ei, poate… că purtând denumirea de contract de închiriere, Fiscul le va înregistra şi, în consecinţă va emite şi un certificat fiscal conform OUG 54/2010. De asemenea, nu înţeleg de ce acest certificat nu are o denumire clară, gen „certificat de sediu” sau „verificare sediu”, etc.
Denumirea lui oficială este „certificat emis de organul fiscal care certifică faptul ca pentru imobilul cu destinatie de sediu social nu a fost inregistrat un alt document ce atesta cedarea dreptului de folosinta asupra aceluiasi imobil, cu titlu oneros sau gratuit, ori existenta altor contracte prin care s-a cedat dreptul de folosinta asupra aceluiasi imobil”.
Este o denumire lungă de trei rânduri. Destul de greu de reţinut şi identificat.
În ce priveşte „contractele de închiriere în zero”, consider că ne aflăm în prezenţa unei ficţiuni juridice, o simplă simulaţie.
Instigare la fals? Simpla necunoastere a legilor? Tind să cred ce-a de-a doua varianta, deşi fapta este complexă: ignorarea legii urmată de instigare.
Dacă, prin absurd, Fiscul va înregistra aceste contracte de închiriere “în zero”, conform noilor modificări ale Codului Fiscal, în vigoare de la 1 iulie 2010, Fiscul are puterea să cerceteze realitatea contractului, să recalifice contractul şi să modifice din oficiu baza de impozitare, adică să fixeze o chirie conformă cu preţurile şi uzanţele locale.
Deşi nu cred că va supravieţui mult o asemenea indicaţie internă, neoficială, de la ONRC datorită caracterului flagrant nelegal, ea trebuie totuşi supusă cercetarii publice.
Nu de alta, dar să ştim şi noi ce solutii de „simplificare” a procedurilor de registru au mai inventat responsabilii ONRC.
Pentru aplicarea acestor prevederi inutile şi costisitoare, toate firmele şi persoanele fizice vor trebui să declare la Fisc toate contractele de comodat sau orice document de cedare a folosinţei spaţiului chiar dacă este cu titlu gratuit; inclusiv avocaţii care domiciliază firme în sediul profesional. De fapt, din interpretarea legii, avocaţii nici nu mai au voie să domicilieze firme, după părerea mea, dacă citim întreg art. XIII al ordonanţei.
În lipsa altor prevederi speciale, acest „certificat de sediu” se eliberează în 45 de zile, conform Codului de procedură fiscală.
Prin această „simplificare”, înfiinţarea unei firme va dura 50 de zile, cel puţin.
În prezent, doar pentru verificarea sediului unei societăţi există cel puţin 4 niveluri de securitate:
- dovada unui contract de vânzare – cumpărare întabulat (legalizat, după caz);
- acordul vecinilor conţinând 5 semnături;
- contract de comodat/închiriere, etc.;
- “certificat fiscal” de verificare a sediului, conform OUG 54/2010.
Spre comparaţie, în SUA şi alte jurisdicţii nu se cere nicio dovadă a sediului. Adresa sediului se declară pe proprie răspundere.
Se pare că prin măsurile de stârpire a evaziunii fiscale se urmăreşte stârpirea tuturor agenţilor economici prin instituirea de noi bariere la constituirea/modificarea societăţilor.
De altfel, dacă nu mai avem firme în România, nu mai avem nici evaziune fiscală, nu?
Alberto Kurtyan
