Articol comentat:
http://www.juridice.ro/100703/ranile-de-sub-roba-magistratului.html
Imi plac judecătorii care se exprimă în imagini …
Dar asemuirea unui judecător cu Isus Hristos şi cu rănile lui de sub cămaşă (rănile de sub robă) este o exagerare telebombastică enormă.
Voi judecătorii … sunteţi mai degrabă asemenea lui Pilat din Pont … mai preocupaţi de propria bunăstare şi de orientări fripturiste decât de dreptate.
Mă gândesc mai curând la imagistica creştină a dracului de sub sutană decât la folclorul eroic creştin.
Desigur un judecator care se erijeaza in Isus arătându-si ranile in public unui Toma necredinciosul este probabil deja mult prea obosit.
Ideea mesajului era tocmai dorinta de a scoate la lumina adevaruri dureroase care ne pot vindeca, salva.Primul pas pentru a te putea trata de “orientari fripturiste” este sa recunosti ca le ai.
Totusi nu as generaliza.Nu-i asa ca nu v-ar conveni ca un judecator sa va trateze cu suspiciune doar pentru ca semanati cu un avocat delasator si are “de regula” o parere proasta, sa-i zicem prejudecata in acest sens..
Eu va propun sa incercat sa vedeti fiecare om prin prisma a ceea ce este, prin felul in care se defineste prin propriile sale actiuni, e mai sanator pentru toti
Asa este. De regula ma feresc de generalizari.
Ma bucur.Cat priveste libertatea de exprimare ca drept fundamental si nepatrimonial,absolut va va insoti toata viata,nu il puteti pierde.Este insa important ca atunci cand exercitati acest drept sa nu-i limitati sau stanjeniti pe ceilalti in propria libertate.Aveti dreptul si obligatia morala de a spune lucrurilor pe nume,chiar si sarcasmul si ironia sunt permise pt ca au un sambure de adevar.Conteaza insa ca atunci cand ne facem auzite ideile,prin ceea ce afirmam sa ajutam libertatea altora sa se dezvolte,sa se exprime,sa avem curaj dar si demnitate si tinuta astfel incat oamenii sa ne urmareasca si sa ne urmeze gandul si sa nu se simta inchistati de ceea ce le transmitem.Eu asa gandesc dl K
De acord, cu o singură observaţie.
Este imposibil să îmi dau seama de limita de toleranţă a fiecăruia la comentariile mele.
Pentru unii, comentariile sunt amuzante, alţii se tăvălesc de râs, alţii sunt extrem de ofensaţi şi bosumflaţi.
Aşa că nu am de unde să ştiu cum se simt alţii … şi îmi este imposibil să îi fac pe toţi “sa nu se simta inchistati”.
Nu este interesul şi datoria mea să îmi croiesc discursul astfel încât să fie pe placul cât mai multor persoane. Nu sunt amuzator public şi nici politician candidat.
Din contră, eu înţep pe oricine şi critic foarte agresiv pentru a obţine maximul de răspuns.
Sunt, fie fierbine, fie rece, niciodată căldicel.
Îi las pe alţii să fie căldicei.
Şi nici nu stau să ling eu rănile celor care şi le etalează în public.
Nu sunt mama răniţilor.
Oricum, comentariul meu la articolul de pe juridice.ro a fost foarte blând.
Se poate mult mai rău.
Poate ca cea mai buna unitate de masura e propria constiinta.Ea va va ajuta sa intelegeti daca exagerati sau nu.Puneti-va pur si simplu in pielea omului criticat.Daca va simtiţi confortabil e bine.In plus o critica exagerata aduce ranchiuna si suparare,in timp ce una echilibrata insotita de idei constructive ne ajuta.Si nu e suficient sa darami un edificiu,trebuie sa ai idi in privinta unei noi constructii.Iar cat priveste comentariile un om de buna credinta care poate accepta o critica adecvata nu se va supara.Numai bine va doresc.
Din punctul meu de vedere … eu doar arunc o lumină foarte puternică asupra lor şi le pun o oglindă în faţă.
Ceea ce văd ei în oglindă deja nu mai pot eu influenţa.
Fiecare vede ceea ce vrea să vadă.
Stiti ca urcand pe o scena de teatru reflectoarele sunt atat de puternice incat actorul nu vede aproape nimic din ce se petrece in sala?Unele lumini sunt orbitoare:) pt cei vizati
Măcar sunt văzuţi de ceilalţi, nu? Asta-i şi ideea.
Să îi “luminez” cât mai tare.
Dacă ei rămân şocaţi ca iepurii în bătaia farurilor sau … mai rău … iau foc ca furnicile sub lumina concentrată a lentilei …
Ce pot face eu?
Unii devin staruri în lumină, alţii victime.
Doar n-o să stingem lumina, nu?
Lumina o stinge Cel de “sus” sau eventual electrica cand nu mai putem plati curentul.Tentatia reflectoarelor o au multi, adevarata arta e sa ramai natural dupa ce ai devenit “star”, sa nu ai impresia ca esti cel mai cel numai pt ca altii, multi la numar te admira.Caderea in propria oglinda, asemenea lui Narcis e o tendinta periculoasa a oamenilor capabili ai zilelor noastre. Dar adevarati raman totusi cei care-si pastreaza echilibrul si modestia.La magistrati exista tentatia “infailibilitatii” de aceea un magistrat trebuie sa faca zilnic un exercitiu de modestie si deschidere si mai ales lipsa de prejudecati pentru a se putea apropia de adevar.Sa fie constient de imensa responsabilitate pe care o are, de efectele greselii dar si de inevitabiltatea lor astfel incat sa faca tot ce-i sta in putinta pentru a decide cu mintea limpede si sufletul impacat, e un ideal greu de atins dar trebuie urmat.
Referirile mele religioase nu provin din credinţa mea, ci doar din cultura personală.
De altfel, cei care folosesc un limbaj ultra-religios mi se par suspecţi.
Oricum, îţi doresc să fii tot timpul naturală, deşi am observat la cei din meseria ta o tendinţă spre preţiozitate şi infatuare.
Îţi dau dreptate că este greu.
Puţini dintre voi discută public, îşi asumă riscuri şi au opinii personale.
Şi când mă gândesc că toţi sunteţi inamovibili, inatacabili, nemişcabili şi inerţi … nu înţeleg ce vă împiedică să vă scoateţi căluşul din gură.
Singura voastră comunicare cu publicul este prin sentinţe? NU !
Doamne fereste!
Nicidecum, dar este din pacate o imagine trista pe care nu o pot nega. Judecatorii sunt si ei oameni ca ceilalti cu plusurile si minusurile lor, poate totusi mai atenti in public la ce spun ,ce fac, cu cine ne intalnesc, cum se distreaza.Dar ar fi gresit sa credeti ca nu comunica. Din contra, o fac zi de zi, e obligatia lor e sa cunoasca oamenii si problemele lor.E o prostie sa vorbesti cu un nene de 85 de ani si sa il intrebi daca vecinul lui a uzucapat sau daca actiunea s-a prescris.Il vei intreba pe limba lui daca vecinul a folosit sau nu terenul si cat timp.Mai mult daca il vezi agitat si suparat trebuie sa ai suficienta empatie si sa faci tot posibilul sa-l linistesti si sa-i dai siguranta.Din pacate unii judecatori sunt foarte empatici si ies dintr-o sedinta cu toate durerile partilor acumulate si transmise si se aduna multa energie negativa intr-o sala de judecata.
A discuta public despre magistratura e greu pentru ca implica o responsabilitate si o deschidere care inca nu exista, sau abia se naste.
Nimeni nu e inatacabil iar inerti nu cred ca isi doresc prea multi sa fie.
Sentintele sunt forma profesionala in care judecatorul se exprima referitor la o cauza dar dincolo de asta judecatorul poate aborda multe alte forme de exprimare si unii o fac.Judecatorii scriu articole de specialitate, au blog, educa studenti, formeaza alti judecatori sau grefieri si zi de zi incearca sa se faca intelesi chiar daca nu reusesc mereu.
V-ar mira sa descoperti ca sunt si ei oameni care rad si plang, care stiu sa glumeasca si sa zambeasca?
Dacă am aduna toţi judecătorii laolaltă (doar ei) … se poate face o comună completă, cu mai multe sate chiar.
Îţi imaginezi că într-o comună, indiferent din ce punct de vedere priveşti, există oameni de toate felurile: cinstiţi, hoţi, violatori, criminali, specialişti, ageamii, frumoşi, urâţi, plângăcioşi, bravi, glumeţi, zâmbăreţi, supăraţi, ranchiunoşi, etc.
Sunt sigur că aşa sunt şi magistraţii … găsim întregul evantai uman de caractere în comuna magistraţilor.
Dar majoritatea au ceva în comun (cu excepţia câtorva mahalagioaice care ţipă de mama focului pe ecran)
1) Nu apar public;
2) Nu sunt implicaţi în viaţa socială;
3) Au o atitudine protectoare gen castă închisă când este vorba de sancţionarea profesională a judecătorilor;
4) 10 % sunt nepregătiţi profesional, cum spunea dna procuror general;
5) Nu discută niciodată ipotetic în instanţă, de teamă să nu fie acuzaţi de antepronunţare – astfel dezbaterea este moartă – o prostie, bineînţeles;
……….
Mă rog … închei aici pentru că discuţia se poate lungi prea mult.
Ideea este că aproape nici un judecător nu are exerciţiul comunicării publice.
Iar comunicarea de la masa judecătorului cu împricinaţii nu este comunicare publică.
Intrebari?Astept raspunsuri sincere.Ce inseamna comunicare publica in cazul magistratilor?Cat de des trebuie sa iasa in public?La ce se aşteapta oamenii de la el?Ce trebuie sa faca un judecator pt ca sa va castige increderea?puteti sa-l priviti fara prejudecati?